9

Mai

DIMINEAŢA

Care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti. Efeseni 1:3

Christos revarsă asupra poporului Său toate binecuvântările trecute, prezente şi viitoare. În timpurile tainice ale începuturilor, Isus a fost prima alegere a Tatălui Său. Prin alegerea Sa, am devenit beneficiari, fiindcă, prin El, Dumnezeu „ne-a ales înainte de întemeierea lumii" (Efeseni 1:4). El a avut din veşnicie privilegiile Fiului, singurul şi prea iubitul Fiu al Tatălui Său. Prin bogăţia harului Său, prin adopţie şi naştere din nou, El ne-a ridicat şi pe noi la rangul de fii, fiindcă ne-a dat „dreptul să ne facem copii ai lui Dumnezeu" (Ioan 1:12). Legământul etern, bazat pe garanţii şi confirmat prin jurământ este al nostru, pentru mângâierea şi întărirea noastră. În hotărârile veşnice ale înţelepciunii preştiente şi atotputernice, ochii Domnului Isus au fost fixaţi asupra noastră. Putem să fim siguri că în cartea destinului nu există nici un rând care să lezeze interesul aleşilor Săi. Promisiunea de căsătorie a Prinţului slavei ne aparţine, fiindcă noi ne-am logodit cu EI, şi nunta se va desfăşura în curând în faţa întregului univers. Minunata întrupare a Dumnezeului cerurilor, cu toată bunătatea şi umilinţa ei, este a noastră. Sudoarea de sânge, biciul şi crucea sunt ale noastre pentru totdeauna. Oricare ar fi binecuvântatele consecinţe ale ascultării desăvârşite, răscumpărării uimitoare, învierii, înălţării sau mijlocirii — toate sunt ale noastre prin darul său. Acum El ne poartă numele pe pieptar şi, în lucrarea Sa de mijlocire din faţa tronului, vorbeşte despre noi şi ne pledează cauza. El îşi foloseşte domnia peste împăraţi şi stăpâniri şi măreţia Sa din cer în beneficiul celor care cred în el. Ne ajută la fel de mult acum, în deplină slavă, ca şi atunci când s-a aflat pe pământ. Cel care s-a dăruit morţii şi durerii pentru noi ne ajută cu atât mai mult acum, când este întronat în slava cerurilor.

SEARA

Vino, iubitule, haidem să ieşim pe câmp... să vedem dacă a înmugurit via. Cântarea Cântărilor 7:11-12

Biserica vrea să se angajeze în lucrare şi doreşte tovărăşia Domnului. Ea nu spune „hai să ies" ci „haidem să ieşim". Este o mare binecuvântare să lucrezi cu Isus! Este misiunea poporului lui Dumnezeu să îngrijească via Domnului. Asemeni primilor noştri părinţi, suntem aşezaţi în grădina Domnului ca s-o îngrijim; de aceea, trebuie să ieşim în câmp. Atunci când are o gândire corectă, biserica doreşte comuniunea cu Christos în toate lucrurile. Unii îşi imaginează că nu ÎI pot sluji pe Christos în mod activ dacă au părtăşie cu El. Ei se înşeală. Într-adevăr, este foarte uşor să ne vedem de viaţa şi activităţile noastre zilnice şi să ne plângem asemeni Sunamitei: „m-au pus păzitoare la vii, dar via frumuseţii mele n-am păzit-o "(Cânt. 1:6). Nu avem nici un motiv însă să facem acest lucru, exceptând nebunia şi neglijenţa noastră. Cu siguranţă, un credincios poate să nu facă nimic, şi să fie la fel de mort spiritual ca şi cei care sunt extrem de ocupaţi. Maria nu a fost lăudată fiindcă a stat degeaba, ci fiindcă a stat la picioarele lui Isus. Chiar şi aşa, creştinii nu sunt lăudaţi pentru neglijarea datoriilor sub pretextul părtăşiei secrete cu Isus. Nu este recomandat să stai, ci să stai la picioarele lui Isus. Nu vă gândiţi că activitatea este ceva rău. Este o mare binecuvântare şi un mare har pentru noi. Pavel spunea că predicarea era un mare har, şi fiecare formă a slujirii creştine poate deveni o binecuvântare personală pentru cei angajaţi în ea. Nu pustnicii şi călugării au cea mai mare părtăşie cu Christos, fiindcă ei au tot timpul la dispoziţie, ci lucrătorii neobosiţi care trudesc pentru Isus şi care, în lucrarea lor, muncesc alături de Isus, şi sunt „lucrători împreună" (2 Corinteni 6:1) cu Dumnezeu. Să ne aducem aminte că, orice am face pentru Isus, facem mai bine împreună cu El.