2

Decembrie

DIMINEAŢA

Esti frumoasă de tot, iubito. Cântarea Cântărilor 4:7

Admiraţia Domnului pentru biserica Lui este minunată, şi descrierea frumuseţii ei este strălucitoare. Ea nu este doar frumoasă, ci ,frumoasă de tot". El o vede în El însuşi, spălată în sângele Lui ispăşitor şi îmbrăcată în meritele neprihănirii Sale. El o consideră plină de graţie şi frumuseţe. Nu este nici o mirare, fiindcă El admiră desăvârşirea Sa proprie. Sfinţenia, slava şi desăvârşirea bisericii sunt hainele Sale, cu care El şi-a îmbrăcat mireasa. Ea nu este doar pură, sau bine proporţionată; ea este încântătoare şi frumoasă! Ea are merite actuale! Diformităţile păcatului au fost îndepărtate. In schimb, ea a primit, prin Domnul ei, o îndreptăţire meritorie, prin care i s-a conferit o frumuseţe actuală. Credincioşilor li se dă o neprihănire valoroasă, atunci când sunt „primiţi în Prea iubitul" (Efeseni 1:6). Biserica nu este doar frumoasă; ea este frumoasă la superlativ. Domnul ei o numeşte „cea mai frumoasă dintre femei" (Cânt. 1:8). Ea are merite reale şi calităţi care nu pot fi depăşite de toţi regii şi nobilii pământului. Isus nu şi-ar schimba mireasa pentru toate reginele şi împărătesele pământului, sau chiar pentru îngerii din ceruri, fiindcă o numeşte „cea mai frumoasă dintre femei". Ca şi luna, ea străluceşte deasupra stelelor. Aceasta nu este o opinie de care El să se ruşineze, fiindcă El invită tot poporul să audă. El îi face o declaraţie specială, care stârneşte atenţia: „ce frumoasă eşti, iubito, ce frumoasă esti!" (Cânt. 4:1). El îşi face publică opinia chiar acum şi, într-o zi, de pe tronul slavei, El va declara adevărul în faţa întregului univers. „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu" (Matei 25:34) va fi solemna Sa afirmaţie în faţa frumuseţii aleşilor Săi.

SEARA

Iată că totul este deşertăciune. Eclesiastul 1:14

Nimic altceva nu poate mulţumi inima omului pe deplin, în afară de iubirea Domnului şi de Domnul însuşi. Sfinţii au încercat să ancoreze în alte porturi, dar au fost scoşi afară din asemenea refugii mortale. Solomon, cel mai înţelept dintre oameni, a avut permisiunea de a experimenta pentru noi toţi, şi de a face ceea ce noi nu îndrăznim. Iată mărturia lui în propriile cuvinte: „am ajuns mare, mai mare decât toţi cei ce erau înaintea mea în Ierusalim. Mi-am păstrat chiar înţelepciunea. Tot ce mi-au poftit ochii le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nici o veselie, ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea, si aceasta mi-a fost partea din toată osteneala mea. Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe cart le făcusem cu mâinile mele, si la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt, şi că nu este nimic trainic sub soare" (Eclesiastul 2:9-11). „Deşertăciunea deşertăciunilor, totul estt deşertăciune" (Eclesiastul 1:2). Ce! Totul este deşertăciunea. Monarh puternic nu este nimic în toată bogăţia ta? Nimic în regatul care se întinde de la râuri până la mare? Nimic în palatele tale slăvite? Nimic în casa din pădurea Libanului? Nimic în toată muzica şi dansul, în vin şi în lux? „Nimic", ne răspunde el, „în afară de oboseala sufletului". Acesta a fost verdictul celui care a gustat toate plăcerile. Să-L îmbrăţişezi pe Domnul Isus, să locuieşti în dragostea Lui, şi să te bucuri de unirea cu El - aceasta este totul în toate. Dragă cititorule, nu ai nevoie să încerci alte moduri de viaţă, ca să vezi dacă sunt mai bune decât cel al creştinului. Dacă ai cutreiera lumea întreagă, nu ai vedea nimic mai presus de faţa Mântuitorului. Dacă te-ai bucura de tot confortul, dar L-ai pierde pe Mântuitorul, ai fi distrus. Dar dacă II câştigi pe Christos, chiar dacă vei fi aruncat într-o temniţă, vei afla acolo paradisul. Dacă ai trăi în sărăcie şi ai muri de foame, ai fi mulţumit peste măsură cu bunătăţile Domnului.