5

Ianuarie

DIMINEAŢA

Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric. Genesa 1:4

Lumina nu avea cum să nu fie bună, de vreme ce a răsărit la porunca bunătăţii „să fie lumină" (Genesa 1:3). Noi, cei care ne bucurăm de ea, am fi mai recunoscători dacă am vedea mai mult din Dumnezeu în ea şi prin ea. În mod fizic, Solomon spune că lumina este dulce, dar lumina Evangheliei este infinit mai preţioasă, fiindcă descoperă lucrurile veşnice şi slujeşte firii noastre duhovniceşti. Când Duhul Sfânt ne dă lumină spirituală şi ne deschide ochii să vedem „slava lui Dumnezeu pe chipul lui Isus Christos" (2 Corinteni 4:6), vedem şi noi păcatul sub adevărata lui faţă şi ne vedem şi propria poziţie. îl vedem pe Cel Prea Sfânt aşa cum ni se descoperă, planul milei aşa cum ni-1 oferă, şi lumea care va veni aşa cum este descrisă în Scriptură. Lumina spirituală are multe faţete şi culori prismatice, dar fie că înseamnă cunoaştere, bucurie, sfinţenie sau viaţă, toate sunt bunuri divine. Dacă prin lumină primim aceste lucruri bune, cât de esenţială este ea şi cât de glorios este locul în care El ni se descoperă! Când un lucru bun apare în lume, este nevoie imediat de o despărţire. Lumina şi întunericul nu au de-a face una cu alta. Dumnezeu le-a despărţit; să nu ne înşelăm. Fii luminii nu trebuie să se întovărăşească cu fapte, învăţături sau înşelări ale întunericului. Fii zilei trebuie să fie cumpătaţi, cinstiţi şi harnici în lucrul Domnului, lăsând lucrările întunericului pe seama celor care locuiesc în întuneric. Bisericile noastre trebuie să despartă lumina de întuneric prin disciplină, şi astfel vom putea fi despărţiţi de lume. În judecăţile noastre, în acţiuni, relaţii, învăţături şi ascultare trebuie să discernem între bine şi rău, şi să păstrăm marea distincţie pe care Dumnezeu a făcut-o din prima zi a lumii. O Doamne Isuse, fii Lumina noastră în toată această zi, fiindcă lumina Ta este lumina oamenilor.

SEARA

Dumnezeu a văzut lumina. Genesa 1:4

În dimineaţa aceasta am cunoscut bunătatea luminii, şi felul în care Dumnezeu a despărţit-o de întuneric. Acum vom studia interesul special al Domnului pentru lumină: „Dumnezeu a vătţut lumina". El a privit-o cu mulţumire, a contemplat-o cu plăcere, şi a văzut că „era bună". Dacă Domnul ţi-a dat lumină, iubite cititor, înseamnă că El priveşte lumina aceasta cu interes special, nu numai din cauză că o iubeşte ca pe lucrarea Sa, dar şi fiindcă este la fel cu El însuşi, căci „Dumnezeu este lumină" (1 Ioan 1:5). Este plăcut pentru credincios să ştie că ochiul lui Dumnezeu priveghează cu iubire lucrarea pe care a început-o în el. El nu pierde niciodată din vedere comoara pe care a aşezat-o în vasele noastre de lut. Uneori nu putem vedea lumina, dar Dumnezeu o vede întotdeauna, şi aşa este cel mai bine. Este mai bine să-mi vadă judecătorul nevinovăţia decât să mă gândesc s-o văd eu. Este foarte confortabil pentru mine să ştiu că fac parte din poporul lui Dumnezeu; dar fie că ştiu eu sau nu, dacă Domnul o ştie, sunt în siguranţă. Aceasta este temelia. „Domnul îi cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui" (2 TimOtei 2:19). S-ar putea să oftezi şi să murmuri din cauza păcatelor şi să jeleşti întunericul, dar Dumnezeu vede totuşi lumina din inima ta, fiindcă El a pus-o acolo. Toţi norii şi întunecimea din sufletul tău nu pot să ascundă lumina de privirea Lui iubitoare. Poate că ai căzut în descurajare şi chiar disperare, dar dacă sufletul tău se întoarce spre Christos, şi dacă îţi cauţi odihna în lucrarea Sa, Dumnezeu vede lumina. El nu doar că o vede, dar o şi păstrează în tine. „Eu Domnul o pătase" (Isaia 27:3). Acesta este un gând preţios pentru cei care, după o supraveghere atentă a lor înşişi, îşi simt propria neputinţă. Lumina aceasta, păstrată prin dragostea lui Dumnezeu, se va preface într-o zi în splendoarea amiezii şi în plinătatea gloriei. Lumina dinăuntru este răsăritul zilei veşnice.