10

Februarie

DIMINEAŢA

Ştiu să trăiesc în belşug. Filipeni 4:12

Mulţi dintre cei care ştiu „să trăiască smeriţi" (Filipeni 4:12) nu au învăţat „să trăiască în belşug". In vârful muntelui, frunţile li se înalţă şi sunt gata să cadă, Creştinul îşi neglijează profesiunea de credinţă mai degrabă în prosperitate decât în vremuri de lipsă. Este periculos să fii prosper. Crucea lipsei este o încercare mai uşoară decât topitoria prosperităţii. O, câtă lenevie şi neglijare a lucrurilor spirituale au fost aduse de bunătatea lui Dumnezeu! Totuşi asta nu trebuie să se întâmple, fiindcă apostolul Pavel a spus că el ştie cum să trăiască în belşug. Când avea multe, ştia cum să le folosească. Harul îmbelşugat îl făcea în stare să îndure bunăstarea. Când avea încărcătura grea, avea atât de mult balast încât plutea în siguranţă. Este nevoie de ceva mai mult decât îndemânarea umană pentru a purta cu mână sigură cupa bucuriilor mortale, dar Pavel învăţase această îndemânare, fiindcă declară „pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând" (Filipeni 4:12). Să ştii să fii sătul este o lecţie divină, fiindcă şi israeliţii au fost sătui odată, şi în timp ce aveau carne între dinţi, au fost loviţi de mânia lui Dumnezeu. Mulţi au cerut binecuvântări cu care să-şi satisfacă dorinţele inimii. Când primim prea multe binecuvântări, ni se întâmplă să avem puţin har şi prea puţină recunoştinţă pentru bunătăţile pe care le-am primit. Suntem sătui şi II uităm pe Dumnezeu. Mulţumiţi cu pământul, nu mai avem nevoie de cer. Fiţi siguri că e mai greu să ştii să fii sătul decât să fii flămând, fiindcă tendinţa naturii umane spre mândrie şi nerecunoştinţa este disperată. Aveţi grijă să vă rugaţi lui Dumnezeu să vă înveţe cum să fiţi sătui. Şi nu lăsa ca binecuvântarea Ta
Să ne îndepărteze inima de Tine.

SEARA

Eu iţi şterg fărădelegile ca un nor, şi păcatele ca o ceaţă; întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat. Isaia 44:22

Observaţi cu atenţie comparaţia: păcatele noastre sunt ca o ceaţă. Aşa cum norii au fel de fel de forme, la fel sunt şi fărădelegile noastre. La fel cum norii ascund lumina soarelui şi întunecă pământul, păcatele ne ascund lumina feţei lui Dumnezeu şi ne fac să stăm în umbra morţii. Sunt lucruri pământeşti, ridicate din locurile întunecate ale naturii. Când se adună mai multe, ne ameninţă cu furtună şi vijelie. Din nefericire, spre deosebire de nori, păcatele noastre nu ne dăruiesc şi ploaie binecuvântată; ele ameninţă să ne distrugă cu un potop de nimicire. Nori negri de păcat, cum să avem suflete însorite câtă vreme nu plecaţi? Să ne aţintim privirea asupra harului divin care şterge totul. Dumnezeu însuşi apare în scenă, şi în divina-I îndurare, în loc să ne distrugă, ne tratează cu bunătate. Odată pentru totdeauna nimiceşte răul, nu îndepărtând norul, ci ştergându-1 pentru totdeauna din viaţa noastră. Nici un păcat nu mai rămâne în viaţa omului sfinţit; marea jertfă de la cruce a îndepărtat toate fărădelegile. La Calvar, măreţul act prin care păcatul a fost îndepărtat, a fost semnat pentru veşnicie. Practic, să ascultăm îndurătoarea poruncă „întoarceţi-vă la Mine". De ce să trăiască păcătoşii iertaţi departe de Dumnezeu? Dacă ni s-au iertat toate păcatele, nimic nu ne mai poate ţine departe de Domnul nostru. Să ne căim de rătăcirile noastre, dar să nu perseverăm în ele. Să luptăm mereu, prin puterea Duhului Sfânt, să ne întoarcem la cea mai apropiată părtăşie cu Domnul în noaptea aceasta!