A trecut timpul când Mardoheu stătea în umi­linţă la poarta împăratului. Assuerus (Ahaşveroş), deţină­to­rul puterii supreme, i-a conferit glorie, mărire, onoare şi pu­te­re – prefigurare a preamăririi Domnului Isus Hris­tos când, după cum a spus un poet, ŤÎl vom vedea ’nălţat în glorie, pe El, strălu­citorul Fiu al Omului, venind pe nori cu nimb de aurť (H. Ro­ssier – compară cu v. 15). Să urmărim din nou, pe scurt, activitatea lui Mardoheu şi să-i surprin­dem asemănările cu drumul Domnului Isus: A îngrijit de tânăra iudeică, tot aşa cum Hristos a vegheat constant asupra poporului Său. Deşi era un slujitor credincios îm­pă­­ratului, Mardoheu a re­fuzat, cu toate acestea, să se ple­ce înaintea amalecitului, la fel cum Isus n-a recu­noscut nici cel mai mic drept al Ispititorului. To­tuşi Hristos, datorită acestei perfec­ţiuni şi a dragostei Sale pentru poporul Său, a trebuit să experimen­teze în realitate lemnul blestemului, a cărui um­bră doar a trecut peste Mardoheu.

După suferinţe vine gloria. În adevăr, în v.15 din cap.8 şi în v.3,4 din cap.9, contemplăm cu adorare triumful lui Isus, care va fi însoţit de nimicirea sau supu­nerea tuturor vrăjmaşilor Lui (vezi Ps. 66.3-4).

Cei zece fii ai lui Haman, de care tatăl lor era atât de mândru (5.11), pier la rândul lor. „Despre sămânţa rău­făcă­torilor nu se va mai aminti niciodat㓠(Isaia 14.20).