30

Martie

Când vei înceta să plângi...? Umple-ţi cornul cu untdelemn, şi du-te; te voi trimite la Isai Betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi l-am ales ca împărat. 1 Samuel 16.1

Ce întrebare serioasă: „Când vei înceta să plângi pe Saul?” Întristarea noastră este alinată atunci când sorbim din izvoarele dragostei Tatălui nostru şi ne odihnim în El. Golul şi lipsa lăsată de durere în inima noastră se umple când luăm cu credinţă copilărească ce spune El: „Căci Mi I-am ales." Aceasta reglementează totul, şterge lacrima, este un balsam pentru inima noastră întristată, pansează rana şi nivelează golurile. Dar nu este uşor să te transpui în locul celui întristat. A trecut un timp chiar şi la Samuel până când fără şovăire a împlinit porunca lui Dumnezeu cu ascultare.
Dumnezeu îi spune: „Du-te" dar el răspunde: „Cum să mă duc? Saul are să afle şi mă va ucide.” În îndurarea Lui, Dumnezeul cel milostiv se apleacă la glasul omului îndoielnic şi puţin credincios şi fără nici un cuvânt de mânie îi arată calea. „Să iei cu tine un viţel şi să zici: vin să aduc o jertfă Domnului."
Între copiii lui Isai se găseau unii dotaţi cu frumuseţe şi putere firească. Astfel când vine Eliab spre Samuel, vedem că acesta îl primeşte gândindu-se: „Negreşit unsul Domnului este aici înaintea Lui." Dar nu era aşa, căci Domnul nu se uită la înfăţişarea şi puterea omenească. Şi aşa au venit au venit pe rând toţi cei, şapte fii ai lui Isai în faţa lui Samuel, fii cu un fizic desăvârşit, dar fără preţ.
Din fire omul firesc nu poate sta înaintea lui Dumnezeu, nu poate face ceva pentru El. Dumnezeu se uită la inimă nu la exterior. Cât de des suntem şi noi în primejdie să preţuim ce este în exterior ca şi Samuel şi să ne lăsăm influenţaţi aşa de uşor de exterior.
Creştinii despărţiţi de zadarnica religie a lumii dau pentru Cristos o mărturie pe care nu o pot da atâta timp cât sunt uniţi cu ea.