5

Februarie

DIMINEAŢA

Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii. 1 Ioan 4:14

Este liniştitor gândul că Isus Christos nu a venit fără permisiunea, autoritatea, consimţământul şi ajutorul Tatălui. El a fost trimis de Tatăl ca să fie Mântuitorul omenirii. Noi suntem în stare să uităm că, dacă sunt deosebiri între persoanele Trinităţii, nu sunt în nici un caz deosebiri de onoare. Atribuim de multe ori onoarea mântuirii noastre, sau cel puţin a înfăptuirii ei, mai mult lui Isus Christos decât Tatălui. Aceasta este o mare greşeală. Şi ce dacă Isus a venit? Nu a fost trimis de Tatăl? Dacă a vorbit minunat, nu a fost din cauză că Tatăl a turnat har pe buzele Sale ca să poată fi solul noului legământ? Cel care cunoaşte relaţia dintre Tatăl, Fiu şi Duhul Sfânt, nu îi aşează niciodată pe unul înaintea altuia. Îi vede la Bedeem, la Ghetsemani şi la Calvar, angajaţi în mod egal în lucrarea de mântuire. Creştine, ţi-ai pus încrederea în Omul Isus Christos? Ţi-ai încredinţat viitorul în mâinile Lui? Te-ai unit cu El în părtăşie? Dacă da, află că te-ai unit cu Dumnezeul cerurilor. De vreme ce tu şi Omul Isus Christos sunteţi fraţi, şi aveţi o tovărăşie strânsă, eşti unit prin aceasta cu Dumnezeul Cel Veşnic, şi „cel îmbătrânit de tile" (Daniel 7:9, 13, 22) este Tatăl şi Prietenul tău. Te-ai gândit vreodată la adâncimea iubirii lui Iehova, când Dumnezeu Tatăl şi-a echipat Fiul pentru marea lucrare a harului? Dacă nu, gândeşte-te astăzi. Tatăl L-a trimis! Meditează la acest subiect. Gândeşte-te cum a împlinit Isus voia Tatălui. În rănile Mântuitorului muribund, priveşte dragostea marelui Eu Sunt. Lasă orice gând privitor la Isus să fie legat Dumnezeul Veşnic, fiindcă „Domnul a găsit cu cale să-l zdrobească prin suferinţă" (Isaia 53:10).

SEARA

In vremea aceea Isus a luat cuvântul. Matei 11:25

Este un mod neobişnuit să începi un verset cu „în vremea aceea Isus a luat cuvântul". Dacă citeşti în context, vei observa că nimeni nu L-a întrebat nimic şi nu era angajat în nici o discuţie. Totuşi este scris „Isus a luat cuvântul, şi a zis: Te laud, Tată" (Matei 11:25). Când un om ia cuvântul, răspunde cuiva care i-a vorbit. Cine îi vorbise deci lui Christos? Tatăl Său. Totuşi nu este nici o referire. Asta ar trebui să ne spună că Christos era într-o continuă părtăşie cu Tatăl; Dumnezeu vorbea inimii Sale atât de des, încât nu era nimic neobişnuit. Era obiceiul lui Isus să vorbească cu Dumnezeu. Şi noi suntem străini în lume, cum a fost şi Isus; să învăţăm deci lecţia încrederii simple pe care ne-o oferă El. Poate că avem părtăşie continuă cu Dumnezeu, şi îi putem răspunde adesea. Deşi lumea nu ştie cu cine vorbim, noi recunoaştem cu bucurie vocea aceea neauzită de nimeni altcineva, fiindcă auzul nostru a fost deschis de Duhul Sfânt. Dumnezeu ne-a vorbit; să-I vorbim şi noi lui Dumnezeu — să-I spunem că suntem credincioşi făgăduinţelor sale, să ne mărturisim păcatele, să primim binecuvântările harului Său şi să acceptăm marile adevăruri pe care ni le-a descoperit Duhul Sfânt. Ce privilegiu pentru inimile noastre este părtăşia cu Tatăl! Este o taină faţă de lume, o bucurie pe care nu o putem împărţi nici măcar cu cel mai bun prieten. Dacă vrem să auzim şoaptele dragostei lui Dumnezeu, trebuie să ne curăţăm urechile şi să fim gata să-I ascultăm vocea. S-ar putea ca în seara aceasta inimile noastre să fie gata să ia cuvântul, asemeni lui Isus, şi să-i răspundă lui Dumnezeu.