3

Iulie

DOMNUL a vorbit lui Moise, şi a zis: Trimite nişte oameni să iscodească ţara Canaanului, pe care o dau copiilor lui Israel. Numeri 13.1-2

Dacă citim numai aceste două versete suntem înclinaţi să credem că iscodirea ţării Canaanului ar fi fost după voia lui Dumnezeu. Moise i-a îmbărbătat să se suie şi să o ia în primire (Deut. 1.21). Ca să intre în binecuvântările pregătite de Dumnezeu trebuia numai ASCULTARE şi CREDINŢĂ. Aici s-a arătat că poporul nu are nici credinţă, nici ascultare. „Voi v-aţi apropiat de mine" a spus Moise, „şi aţi zis: Să trimitem nişte oameni înaintea noastră ca să iscodească ţara." Era nevoie de aceasta? Prin aceasta nu a fost oare jignit Dumnezeul adevărului? Dumnezeu le-a acceptat cererea dar pentru popor a fost o amară durere. Încă 38 de ani au mai călătorit şi din numărul bărbaţilor care au ieşit din Egipt numai doi au intrat în ţara făgăduită. Toţi ceilalţi au murit în pustie din cauza necredinţei lor. În 1 Cor. 10.6 citim: „Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pildă."
În privinţa lucrării de mântuire a lui Isus şi a harului Său dătător de iertare cei care au crezut au intrat în comuniune intimă cu Dumnezeu. De această credinţă vorbeşte apostolul în Romani 1.17 şi Galateni 3.11 unde e amintit versetul: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă." Asemenea verset îl mai regăsim în conţinut şi în Evrei 10.38 unde este vorba de statornicie. Toate promisiunile lui Dumnezeu pentru calea noastră şi pentru slava viitoare sunt „DA" şi „AMIN." Putem să ne bazăm pe fidelitatea lui Dumnezeu în orice împrejurări. Prin aceasta îl vom cinsti pe Acela care a spus: „Voi cinsti pe cine Mă cinsteşte." Vrem oare să-L întristăm prin necredinţa noastră?
Adevăratul mijloc ca să înaintăm în viaţa duhovnicească este ca să trăim pentru Adunarea lui Dumnezeu şi nu pentru altceva. Omul care trăieşte potrivit gândului Duhului lui Dumnezeu despre Adunarea Sa va creşte în omul cel nou.