27

Decembrie

Nu este nici o deosebire, căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui DUMNEZEU, şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată. Romani 3.22-24

Cum ar putea oamenii păcătoşi să apară înaintea slavei lui Dumnezeu şi să stea în faţa Lui dacă El însuşi a spus robului Său, Moise: „Nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască" (Exod. 33.20)? Dar mila lui Dumnezeu şi harul Său, stau mai presus de toate simţurile şi înţelepciunea oamenilor, căci care dintre oameni şi-ar jertfi singurul său fiu pentru duşmanii săi? Dumnezeu a făcut-o şi cere pe această temelie a lucrării Iui Isus ca toţi oamenii care cred să fie graţiaţi. Noi, cei care credem, care recunoaştem judecata lui Dumnezeu şi în adevărată căinţă ne închinăm, suntem „spre lauda slavei harului Său în Preaiubitul Lui" (Efes. 1.6). Judecata nu poate niciodată să ne mai lovească, căci pedeapsa pentru pacea noastră a purtat-o Domnul Isus. Harul însuşi nu putea să liniştească inima lui Dumnezeu. Orice umbră de păcat, orice amintire de păcate trebuia îndepărtată de la cei care sunt copiii lui Dumnezeu. De aceea ne-a socotit neprihăniţi prin har (Tit 3.7). Neprihănit poate fi numai cineva căruia nu-i sunt socotite păcatele şi nelegiuirile şi aceasta e tocmai poziţia noastră înaintea lui Dumnezeu. Întemeiat pe arderea de tot, Dumnezeu putea să spună prin Balaam despre Israel: „El (Dumnezeu) nu vede nici o fărădelege în Iacov, nu vede nici o răutate în Israel" (Num. 21.23).
Aşa este şi cu noi. Valoarea jertfei lui Isus este incomparabil mai mare ca jertfele din vechime. „Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru TOTDEAUNA pe cei ce sunt sfinţi” (Evr. 10.14). Cine vrea să fie în legătură cu Dumnezeu aici pe pământ şi apoi în veci de veci trebuie să fie mai întâi „desăvârşit." Dumnezeu a făcut TOT ce era necesar pentru a ne aduce în această stare de desăvârşire. În veci îl vom lăuda pentru aceasta.