Proverbe
12.17‑28; 13.1‑6

„Cine îşi păzeşte gura îşi păzeşte sufletul...“ (13.3). Să nu ne mire faptul că în cartea Proverbe găsim atât de multe recomandări cu privire la folosirea limbii. Versetul 17 ne ajută să privim limba pusă în slujba adevărului. Un copil al lui Dumnezeu se face recunoscut prin aceea că spune întotdeauna adevărul, oricât l‑ar costa (Efeseni 4.25). „Buza adevărului“ (v. 19) se împotriveşte buzelor mincinoase, care sunt „o urâciune pentru Domnul“ (v. 22).

Versetul 25 ne sugerează o altă întrebuinţare pentru limba noastră: aceea de a înveseli, printr‑un cuvânt bun, inimile întristate. Cuvântul bun prin excelenţă nu este oare vestea bună a Evangheliei? Prin ea pot să‑i arăt colegului meu calea vieţii (v. 26).

A arăta calea înseamnă a‑L arăta pe Isus (Ioan 14.6) prin cuvintele mele, dar mai ales prin faptele mele! El este Fiul înţelept din cap. 13.1 care ascultă de îndrumarea (învăţătura) Tatălui Său (Ioan 8.49).

Îl regăsim aici pe leneş alături de opusul lui, cel harnic (v. 24,27; 13.4). Neglijând chiar să‑şi frigă vânatul (v. 27), cel leneş se lipseşte de hrană.Să ne amintim că, pentru a ne însuşi adevărurile biblice pe care le‑am citit sau auzit, trebuie neapărat un efort personal (însemnări făcute şi reluate, versete învăţate pe dinafară etc.). Să nu fim leneşi („greoi“) la auzire (Evrei 5.11)!