Psalmii
14 şi 15

Cu adevărat nebun este cel care, în faţa tuturor mărturiilor pe care Dumnezeu i le dă cu privire la puterea şi dragostea Lui, îşi închide ochii, îşi împietreşte inima şi declară: „Nu este Dumnezeu“ (14.1; Psalmul 10.4; Ieremia 5.12); şi chiar dacă nu toţi oamenii sunt atei, tuturor, fără excepţie, le lipseşte adevărata pricepere: pentru că niciunul nu‑L caută pe acest Dumnezeu (a Cărui existenţă totuşi I‑o recunosc), până nu lucrează El la inimă.

Ce îngrozitor este acest tablou al umanităţii, aşa cum îl poate contempla Dumnezeu din ceruri! Dar să nu uităm că această rasă rebelă şi coruptă prin natura ei este cea din care facem parte şi noi, tu şi eu.

După trista constatare din Psalmul 14, „nu este niciunul care să facă binele“, Psalmul 15 poate să pună întrebarea: „Cine va locui în cortul Tău...?“ Romani 3, care citează v. 1‑3 din Psalmul 14, descoperă gloriosul adevăr care ne priveşte şi pe noi: dintre aceşti oameni – dovediţi păcătoşi – Dumnezeu îi îndreptăţeşte pe gratis, fără plată, pe cei care cred (Romani 3.10‑12, 22‑26).

Trăsăturile israelitului credincios sunt şi cele pe care harul trebuie să le producă într‑un creştin: dreptate şi adevăr, în umblare, în fapte şi‑n cuvinte; bunăvoinţă faţă de aproapele nostru; aprecierea binelui şi a răului potrivit măsurii divine (citiţi Isaia 33.15,16).