28

August

DIMINEAŢA

Undelemn pentru sfeşnic. Exod 25:6

Suflete, câtă nevoie ai de acest undelemn, fiindcă lampa ta nu poate lumina fără el. Fitilul tău va începe să fumege şi va deveni o ocară dacă nu are lumină, şi nu vei avea lumină fără undelemn. Din natura ta omenească nu izvorăşte undelemn; de aceea, trebuie să mergi la Cel care vinde şi să cumperi untdelemn, altfel vei striga ca fecioarele neînţelepte: „ni se sting candelele" (Matei 25:8). Nici lămpile consacrate nu ar putea lumina fără undelemn. Deşi strălucesc în templu, au nevoie să fie alimentate. Chiar dacă nici un vânt nu suflă asupra lor, au nevoie să fie curăţite, şi nevoia ta este la fel de mare. In cele mai fericite împrejurări, nu poţi să luminezi încă o oră dacă nu eşti umplut cu undelemn proaspăt. Nu orice undelemn poate fi folosit în slujba Domnului. Nici petrolul care iese din pământ, nici uleiul de peşte şi nici cel din nuci nu va fi acceptat. Doar cel mai bun ulei de măsline era selectat. Harul pretinde bunătate naturală, sau harul imaginar din mâinile preoţilor sau din ceremoniile exterioare nu va sluji niciodată adevăraţilor sfinţi. Ei ştiu că Domnul nu este mulţumit cu un asemenea undelemn. Ei merg la teascul din Ghetsemani şi îşi iau rezerve din Cel care a fost strâns acolo. Undelemnul harului evanghelic este liber de impurităţi; de aceea, lumina lui este clară şi strălucitoare. Bisericile noastre sunt sfeşnicele de aur ale Mântuitorului, şi, dacă vor să lumineze în lumea aceasta, trebuie să aibă undelemn sfinţit. Să ne rugăm pentru noi înşine, pentru pastori şi pentru biserică, ca să nu suferim niciodată din lipsă de undelemn. Adevărul, sfinţenia, bucuria, cunoştinţa şi dragostea sunt raze ale luminii sfinţite, dar nu le putem arăta în vieţile noastre dacă nu primim undelemn de la Dumnezeu Duhul Sfânt în particular.

SEARA

Bucură-te, stearpo. Isaia 54:1

Poate că am adus nişte roade pentru Christos, şi sperăm că suntem plante sădite de mâna Lui dreaptă (Psalmi 80:15). Totuşi, sunt vremuri când ne simţim sterpi. Rugăciunile noastre sunt moarte, dragostea noastră este rece şi credinţa noastră este slabă. Orice dar din grădina inimii noastre se veştejeşte şi moare. Suntem ca florile în arşiţă, şi avem nevoie de o ploaie răcoritoare. Ce trebuie să facem într-o asemenea situaţie? Versetul din care face parte textul nostru se adresează tocmai celor aflaţi într-o asemenea stare: „Bucură-te, stearpo...! Izbucneşte în strigăte de veselie şi bucurie" (vers. 1). Dar despre ce să cânt? Nu pot să vorbesc despre prezent, şi trecutul mi se pare neroditor. O, pot să cânt despre Isus Christos! Pot să vorbesc despre vizitele pe care mi le-a făcut Mântuitorul în trecut Sau pot să laud iubirea cu care şi-a iubit poporul când a coborât din înălţimile cerului ca să-i răscumpere. Voi merge din nou la cruce. Vino, suflete. Ai fost odinioară „trudit şi împovărat" (Matei 11:28), dar acolo ai scăpat de povară. Du-te din nou la Calvar. Poate că aceea şi crucea care ţi-a dat viaţă îţi poate da şi puterea de a rodi. Ce este sterpiciunea mea? Este temelia puterii creatoare de roade a lui Christos. Ce este nefericirea mea? Este montura neagră în care se aşează safirul iubirii Sale veşnice. Voi merge la cruce sărac; voi merge neajutorat; voi merge ruşinat şi fricos. Ii voi spune că sunt încă copilul Său. Increzându-mă în inima Sa credincioasă, eu chiar eu, cel sterp, voi izbucni „în strigăte de veselie şi bucurie". Cântă, credinciosule, fiindcă îţi vei mângâia inima şi îi vei alina inimile altor nefericiţi. Cântă, chiar dacă ţi-e ruşine de sterpiciunea ta, fiindcă vei rodi curând. Acum că Dumnezeu te-a făcut în stare să porţi fructe, te va umple curând de muguri. Experienţa sterilităţii este dureroasă, dar vizitele Domnului sunt încântătoare. Simţământul sărăciei noastre ne conduce la Christos. Acolo trebuie să fim, fiindcă în El putem rodi.